trepida si caldura imi topea calcaiul. Ma simteam de astfalt si aveam impresia ca ma topesc si imi modific forma si sute de pasi isi lasa amprenta pe pielea mea. Mi-era privirea limpede si retina clara, dar imaginea care mi se forma pe suflet era tulbure si se ridica mereu nisipul.
Iar mainile imi tremura din umeri si oricat de clara imi era privirea n-as fi putut nicicand sa-mi aliniez dupa forma si inaltime gandurile, ori sa-mi coordonez picioarele sa calce drept, unul in fata celuilalt. Dansul meu stupid pornea din palpitatii – poate cofeina – si se oprea sa sfarsitul ultimului ecou al celei din urma vibratii. N-am mai dormit de ore bune si daca nu ma eliberez, n-am sa mai pot sa mai dorm vreodata. Capul meu e tulbure, o nebuloasa absolute de ganduri neformate care abunda de coliziuni – care… in mod cert, formeaza noi ganduri fara forma, fara sens. Ilogicul e tot mai logic si mai usor de acceptat, iar banalul imi rasare ca o revelatie proprie, tardiva.
Nu mai conteaza nici forma si nici fondul si as vrea sa fie totul atat de usor pe cat se vrea a fi si viata nu e chiar ca in filme. Am atatea griuri in suflet si mi s-a implinit dorinta, dar tot nu mi-e clar ce dracului mai vreau si de ce nu pot sa las totul sa curga… la fel cum imi curg topite niste ganduri prin cap. Spun niste, pentru ca nu! n-au numar, n-au forma, n-au logica si poate nici decenta.
Psihologic, cred ca am spart cam a cincea scrumiera in 24 de ore. 24 de ore? 72, dracu sa ma ia, ca nu mai stiu.
Vrei sa spargi scrumiere cu mine?
Hai sa spargi scrumiere cu mine!
Si pe undeva, prin nebuloasa mea activa, imi incoleteste gandul ca sufletul tau n-o sa primeasca niciodata cate imagini – care se reflecta clare, dar se percep tulburi – o sa simt eu pana la final.
Heeeei! Scrumiera e a mea!
)
Dar, avand in vedere ca folosim acelasi creier cu randul, pot sa-ti imprumut si eu simblourile <3
In momente d’astea realizez cat de bine e ca m-am lasat de fumat! :d